Mi-e dor

Am avut un vis frumos aseara! Am fost linistita si m-am desfatat cu imaginile frumos colorate. Si am retrait sentimentele pe care le incerc de fiecare data in acest cadru.

A fost frumos si a fost dinamic. Cu miscari line si la fel de linistite ca mine. Am fost absorbita de peisaj si dimineata m-am trezit melancolica. Am un dor apasator acum.

Acum, in plina iarna, Mi-e dor...

ALO!

E o seara friguroasa cu toate ca am trecut de bariera frigului de ceva vreme. Am petrecut o seara linistita pe care consider ca o meritam la sfarsitul unei zile agitate. O zi placut de agitata! Am purtat discutii lungi cu persoane apropiate cu scopul de a le arata cu tandrete greselile. Si aproape am reusit. Mai important este insa faptul ca mi-am amintit eu de unele dintre greselile mele marunte.

Si spasita si cu ochii mari si gingasi am recuperat discutiile placute cu iz de sarbatoare. Si am sunat in stanga si-n dreapta si am urat anticipat "ani noi fericiti". Si a fost placut. Si am zambit. Si am fost fericita.

Pentru ca la fiecare capat de fir am auzit aceleasi voci dragute si optimiste. Oamenii s-au schimbat si am observat asta. Dar la telefon nu-ti dai seama. Si poti purta discutii naive si dragute. Si eu m-am bucurat de asta.

Cred ca asta va fi una din dorintele pentru anul viitor: sa-mi sun mai des cunostintele. Si am sa fac tot posibilul sa inving capcanele semnalului meu si am sa urez mai mult de un "La multi ani".

Cu sufletul impacat, PROMIT! sa ma tin de promisiune pentru ca a fost placut.

25.12.2009

A trecut prima zi! A fost mai minunata decat as fi putut sa-mi doresc. Nu mi-am creat niciun tipar pentru ziua asta si poate de asta m-a surprins atat de placut.

Am petrecut cu atatea persoane diferite incat nu-mi vine sa cred ca am putut sa-mi impart timpul in asa fel cat sa ajunga tuturor!!!

Sunt fericita si imi sclipesc frumos ochii mari! TOTUL, dar absolut totul, a decurs minunat! De la desfacutul cadourilor (activitate ce a inceput si s-a incheiat in Ajun - sa-mi fie rusine), la pranzul in familie, intalnirea cu EL si cunoscuti.

Am fost atat de rasfatata anul acesta (still can't believe it) si m-am simtit extrem de iubita si apreciata. Le-as multumi neincetat apropiatilor pentru minunatele surprize ce mi-au inseninat Craciunul!

Exista un singur lucru pe care din pacate nu-l pot impartasi cu voi: emotia pe care am simtit-o! Nu am suficiente cuvinte pentru a descrie totul! E singurul regret! Pot sa va garantez ca am trait aceasta sarbatoare cu toate simturile, desenandu-mi cu ajutorul lor decorul copilariei minunate si pline de dragoste. Am fost iar copilul cuminte al parintilor mei si cea mai nerabdatoare zgatie a LUI! M-am purtat ca atare si am insufletit atmosfera caminului meu!!!

Va multumesc dragilor!

Craciun fericit!

Astazi nu mi-am gasit timp decat sa va adresez cele mai calduroase urari, asa cum se cuvine. Asadar, Craciun fericit si calduros!!! Sa speram ca ati fost suficient de cuminti pentru a primi cadouri! Eu le astept pe ale mele.

Merry Christamas, Feliz Navidad,Joyeux Noel, Buon Natale!!!!

5 AM

Ma aflu intr-o incapere mica, intre patru pereti goi mazgaliti frumos de umbra unei lumanari mici. Dintr-un colt imi privesc viata. Prin fata mea umbrele contureaza frumos cele mai frumoase clipe ale vietii mele, cele mai importante momente, cele mai fericite lacrimi, cele mai triste zambete, cei mai frumosi ochi mari. Imi starnesc sentimente contradictorii si nu inceteaza din a-mi descrie pe chip un zambet sincer. Sunt martora fericirii mele care se joaca pe scena asta improvizata.

Ma multumesc in fiecare dimineata incarcata si friguroasa cu vagile amintiri ce imi inunda mintea confuza. Ma bucur de ele ca si cand le-as trai acum pentru intaia oara. Dar ele sunt mereu acolo, la indemana, formandu-se si pierzandu-se in nimic.

Si cand privirea incepe sa caute reflexia flacarii in acei ochi, redescopar ca lucrurile mele frumoase au un ecou si nu sunt singura care se bucura de amintirile banale ale diminetilor lenese. Am cadrul perfect. Un “locus amoenus” minunat, pe care il construiesc de fiecare data din aceleasi resturi, insa dupa tipare diferite. Resturile alea care combinate formeaza puzzleul asta pe care nu ma satur sa-l stric si sa-l reconstruiesc, la care ma intorc neincetat si de care nu ma pot plictisi. Imi consturiesc prin intermediul lui o dependenta de care ma bucur in fiecare clipa a existentei mele: dependenta de frumos, dependenta de fericire, dependenta de lacrimi de fericire, dependenta de dor.

Si aici in lumea imaginata de mine am nevoie de cele mai mici ingrediente pentru a-mi indeplini scopul. Pentru ca nu visez la fericiri absolute, ci la cea mai pamanteasca dintre fericiri, care sa-mi ofere diversitatea continua pe care o caut si singura certitudine.

Fericire de iarna

Eman fericire. Nu fericirea cliseu pe care as invoca-o in situatii oarecare. Nu. Fericirea creata dupa alte ingrediente fata de cele obisnuite. Nu o fericire superficiala, nu o fericire instrainata, nu o fericire aparte, nici macar fericirea aia a ochilor sclipitori.Fericirea mea izvoraste dintr-o combinatie ciudata de sentimente contradictorii care formeaza o anti-fericire fericita. Si de care ma bucur in fiecare clipa. Pentru ca fericirea mea banala a intrecut de mult limita superficialului si e mai complexa decat orice alt tip de fericire. Pentru ca e asociata nebuniei si confuziei neincetate. Pentru ca ma pierd si ma regasesc in stari felurite, mai mult sau mai putin straine mie. Pentru ca invat neincetat cum sa ma port cu ea si de aia nu ma ocoleste. Ma loveste. E agresiva si violenta. Ma face sa plang si apoi imi sterge lacrimile dure. Pentru ca imi atata privirea ignoranta si apoi asteapta calma sa dispara. Pentru ca se joaca neincetat cu mine fara sa-i pese de ceva. Si eu nu fac decat sa ma supun. Pentru ca in ciuda tuturor, ador jocul ei chinuitor. Ma face doar sa o pretuiesc mai mult. Si asa imi petrec viata emanand fericire. Fericirea aia...

Masti de fericire

Sunt bine. Dupa cateva zile cenusii pe care le-am petrecut in orasul gri, am plecat acasa sa-mi recastig linistea. Ce pot sa spun acum dupa 5 zile petrecute in cel mai calduros loc de pe Pamant? Ca am iar un zambet larg pe buze, ca imi sclipesc ochii si ca ma bucur enorm de lucurile frumoase din viata mea. Am petrecut sub diverse masti zilele astea si mi-a placut la nebunie asta. Sunt iar EU, el e iar EL, suntem la fel de fericiti ca intotdeauna, ne bucuram de iarna si de gandurile alea nastrusnice.

Zile cenusii

Sunt zile in care tristetea te copleseste si te lasi prins in valuri agresive de tristete. Sunt zile in care ai vrea sa mai poti indura si sa ridici capul din pamant. Sunt zile in care ai vrea sa-ti zambeasca macar ochii, daca gura nu poate arcui o forma neregulata. Sunt zile in care nu vrei sa ridici capul pe de perna si sa infrunti viata. Sunt zilele alea grele si ploioase de la granita anotimpurilor, in care ai vrea doar sa invingi pesimismul ce te invaluieste. Sunt zilele alea nerecunascatoare ce parca ar vrea sa te afunde si mai mult, sa te oboseasca si sa se joace cu nervii deja prea intinsi. Sunt zile in care iti e atat de dor…un dor care nici macar nu e atribuit cuiva, pur si simplu dor.

Iti doresti printre astfel de energii negative sa supravietuiesti si sa o poti lua dimineata de la capat, atunci cand desi nu te-ai trezit la timp, ai forta sa faci totul pe fuga doar pentru a incepe saptamana bine. Sa ai macar un lucru bine facut la atatea greseli pe care le astepti deja cu chipul zbarcit de griji. Si te mai intrebi daca mai ai timp sa respiri, fara sa iti subestimezi plamanii, sa respiri schimbarea cu tot sufletul, sa curga un suspin inecat dar linistitor. Atunci iti amintesti ca te-ai gasit pe tine insuti printre toate nimicurile ce te sfarsesc pe zi ce trece mai mult.

Sunt trista si slabita si simt in fiecare zi cum imi fuge pamantul de sub picioare. Incerc din rasputeri sa il adun sau sa fug odata cu el, dar astea nu sunt decat incercari zadarnice de sincronizare. E greu.

Si in tot contextu asta ridicol de trist, descris doar de clisee, mai am o constanta a ecuatiei vietii mele care ma culege de pe carari gresite si imi ridica fata din pamant, alungandu-mi crestaturile fruntii. Asa imi mai amintesc ca vreau si trebuie sa ma retrag din vartejul asta infinit.

Toamna trecand...

Stii...vine iarna!!! Am vazut de atatea ori orasul asta acoperit de stoluri haotice de pasari. Ai vazut si tu cum simulau miscarea Browniana, cum fiecare avea rolul bine definit in haosul deplasarii.

Nu le invidiez nicidecum pentru calatoria inspre tarile calde, nu le invidiez pentru viata mai buna pe care o vor descoperi odata cu mutarea, ci pentru un singur lucru : libertatea pe care o inspira in fiecare clipa a vietii.

Iti propun ceva: sa folosim macar odata in viata capacitatea totala a plamanilor si nu pentru a respira aerul prea poluat, ci pentru a INSPIRA FERICIRE, pentru a resimti fizic libertatea aceea pe care o invidiez.

Universul meu

Suntem mici, mari? Lipsiti de importanta sau nu? Suntem unici, la fel? Suntem singurii sau nu?

Scrisoare catre tine

Stii dragul meu, asta nu e o scrisoare tipica. E doar o alta forma de a ma exprima si de a scrie nimicurile ce ne insenineaza zilele. Iti scriu pentru ca esti departe si am gasit momentul potrivit in timp si spatiu sa-ti impartasesc ceva.

Eram dupa cum iti imaginezi in coltul camerei mele, pe care tu il urasti cel mai tare. Antrenata in nimicurile mele infinite, ma relaxam. Cautam semineul ala cu flacari de care mi-ai povestit si m-am intors brusc, de parca cineva ma privea. Era laitmotivul relatiei noastre. Statea si ma privea, timida si tulburatoare. O asociam ochilor tai din zorii zilei: atat de mare si profunda, de o culoare minunata, fara limite, imprastiind o lumina incantatoare. Incepea sa se joace cu mine, asa cum faci tu dimineata cand sunt somnoroasa. Ne priveam. Avea chef de joaca si disparea. In urma ei ramanea o dara, dovada existentei sale. Acum a plecat. Poate s-a suparat, poate atentia i-a fost atrasa de altceva. Poate a plecat de la mine, incepand sa se joace cu tine. Sunt convinsa ca e acolo undeva. Ii simt doar parfumul intepator si rece. Atat a ramas.

Noapte buna!

Visare

Hai...sa vedem viata mai colorata decat anotimpul asta mofturos, sa facem mai mult ce vrem noi si mai putin ce vor ceilalti sa facem, sa pictam decorul dupa bunul nostru plac, ignorand normele si legile culorilor, sa construim din plastilina oamenii perfecti pe care ii vrem in jurul nostru si sa ii asezam pe un raft de unde sa ne priveasca. Hai sa completam cercurile ce ne unesc vietile si sa punem accentul pe acea perfectiune a lor. Hai sa constientizam detasarea atat de benefica noua si sa ne bucuram de lucrurile noastre marunte. Hai sa schimbam prioritati si dorinte in functie de criterii mai simple. Hai sa traim simplu viata noastra, fara sa o complicam cu factori perturbatori. 

Hai...sa visam!

Suntem noi doi in salbaticia unei camere pustii. Reusim sa umplem pustietatea cu umbre. Avem focul intre noi. E un foc slab, batut de vant, spulberat de timp. Suntem fascinati de umbrele ce prin miscarea lor prind culori. Urmarim vise si ne lasam condusi in departare. Suntem noi doi si sunetele armonioase ce alcatuiesc linistea. Visam si ne jucam cu umbrele ce fura identitati : ochi mari, zambet larg si fericire. Asa suntem si noi, asa sunt si umbrele noastre. 

Fericiti si atat.

Historia de un amor

...pentru ca fiecare amintire se coreleaza cu o melodie. Si pentru ca asa se scriu povestile de dragoste.

Siempre fuiste la razon de mi existir, adorarte para mi fue religión..

...

Si-a aprins Dumnezeu tigara, iar scrumul s-a facut LUMEA.

Luni dimineata...prea...prea...prea...

N-au trecut nici 2 ore de cand sunt treaza. Ma aflu totusi intr-un amfiteatru mai mult gol bucurandu-ma de libertatea ideilor unui om in varsta.

M-am trezit usor, fara sa am macar timp sa ma dezmeticesc. M-am aruncat in haosul stradal, angajandu-ma ca martor social: un autobuz prea plin, prea pestrit si prea mult lexic plutind in jurul meu, oameni prea agresivi la prima ora a diminetii. Eu imi respectam insa angajamentul: ma bucuram de subiectii analizei. Cu stupoare aflu ca nu generatia mea e raspunsul problemelor actuale. Prea putini sunt rasariti. Imi afisez zambetul tamp si larg de revelatie si imi continui dimineata somnoroasa in lipsa unei cafele aburinde. Pot doar sa ma bucur in sinea mea ca nu sunt un alt anonim orasenesc, fara sa renunt la modestia-mi caracteristica.

Sunt in intarziere si imi caut timp sa spun STOP panicii. Azi hotarasc sa fie o zi libera. M-am bucurat de un weekend prea minunat sa vreau sa-l inchei. Cred ca saptamana asta va fi una libera fara sa renunt la obligatiile formale ale vietii mele prea putin monotone.

Astept sa ma intorc cu acelasi autobuz, in care ma voi angaja in acelasi rol de martor care ma face intr-un fel activa social.

E o zi prea buna azi.

Intalnire cu iarna

Ne-am intalnit azi cand ma aflam in drum spre casa. Fara sa ii vad ochii tristi si reci, ii simteam respiratia in ceafa. Ma urmarea sfios, incercand parca sa ma faca atenta, sa ma smulga din visele mele colorate. Devenea usor-usor brutala. Venea din ce in ce mai aproape, pentru ca mai apoi sa plece si sa ma faca sa cred ca e o iluzie. Ajunsesem sa ii adulmec mirosul. Abia atunci mi-am dat seama ca nu glumeste. Vrea sa isi intre in drepturi si sa iasa din anonimat. Sper sa mai zaca pana sa-si dea jos masca. Acum o aud la geamuri. Arunca rafale sperand sa imi atraga atentia si sa ii deschid. Ma prefac in continuare ca e desprinsa din imaginatia mea si o ignor. Poate pleaca. Sau poate ma ocoleste maine in drum spre scoala. 

Duminica dimineata

Eram amandoi intr-un troleu obositi si putin ingandurati. Era atat de multa liniste, desprinsa parca din alta vreme. Si totusi noi aveam cadrul perfect pentru a ne desfasura jocurile inocente. Zambeam in ciuda vremii mohorate si a aerului greoi. Eram neatenti si ne pierdeam usor printre calatori. Doar chipurile alea zbarcite de griji a celor din jur ne mai atrageau atentia. Dar  noi ne distram. Aveam fruntile descretite si ne puteam bucura de decorul gol. Ne jucam. La fel cum am facut-o aseara si alaltaseara si in ziua precedenta. Ne jucam cu niste cuvinte dezgolite si radeam haotic in linistea aia. Era placut ca nu atrageam atentia. Poate doar lu nenea' ala mic si plictisit care ne controla biletele. Lui ii paream suspecti. Pacat ca nu ne-a prins. Poate data viitoare.

Am ras in continuare. Cred ca ii adanceam suspiciunea. Dar bucuria noastra era naiva si avea un iz placut. Ne distram unul cu altul. Mai grea a fost asteptarea. Dar a trecut. Am ramas iar noi doi si acum o surpriza placuta, facuta special sa ne insenineze zilele gri de toamna. Ne intoarcem agale,  mai voiosi, la fel de inocenti in discurs, bucurandu-ne de traficul normal. A disparut linistea dumincii dimineata. Acum e o alta zi bifata in calendarul tuturor.

Duminica, Luni, Marti, Miercuri...

Noi doi si stelele (part II)

-E ca un 4 intors! ii spusesem incercand sa deslusec forma ciudata pe care o admiram de ceva vreme.

-Parca aduce mai mult cu un W. Uite, priveste marginile, imi raspunse cu o siguranta debordanta.

-Am sa o caut. Sunt curioasa ce e.

Am deschis programul nostru special si am cautat. Am introdus datele secrete, ca pe niste coduri pastrate cu sfintenie. Am schimbat setari, am calculat probabilitati, am suprapus scheme si a iesit. Nici macar nu a fost atat de greu. Raspunsul fusese atat de usor de gasit datorita pasiunii ce ne unea. Satisfactia era uriasa. Ne dadeam seama ca eram novici ce se bucurau de un succes important. Descoperirea a condus la altele cel putin la fel de importante.

Imi mai amintesc doar ca eram intinsi pe iarba, orientati spre nord. Deasupra noastra se ducea un razboi. Aveau loc schimbari la tot pasul. Stiu ca am petrecut mult timp asa. Era o liniste apasatoare. Toate lucurile celalalte ramaneau in ceata, ajunsesem sa fim hipnotizati de spectacolul dat doar pentru noi.

As vrea sa gasesc mereu timp pentru astfel de momente. Sunt lucruri care ma fac fericita si asta o datorez lui. Pana atunci astept iar momentul in care ma voi cufunda in iarba orientata spre Nord.

Au revoir

Am ajuns in momentul in care inchid usa dupa oaspetii mei. Stau in prag si le fac cu mana, aruncadu-le un ultim zambet. Nici macar nu imi amintesc daca le-am spus ce placere mi-a facut sa ii am ca invitati, insa stiu sigur ca au realizat asta, sunt persoane care ma cunosc. Le multumesc in gand si astept cu nerbadare o data viitoare. Asta daca va mai fi una...

Multumesc dragilor.

Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine..

- O sa fie bine, o sa vezi...

- ...

- O sa vezi, Kiki, o sa vezi...

Dar nici macar Nora nu credea toate astea. Erau incurajari spuse printre lacrimi inghitite. Nu era momentul sa planga, nu acum. Ar fi fost cel mai nepotrivit moment din lume sa faca asta tocmai acum, gandea ea. Kiki era cea mai buna prietena a ei.Se stiau inca din primul an de facultate si impartisera ani la rand aceeasi camera de apartament, acelasi pat, aceleasi bune si rele. Nora fusese mereu acolo la momentul potrivit si jucase pe rand rolul de mama, sora si prietena. Ar fi facut totul pentru Kiki. Chiar spusese la un moment dat pe cand se adunasera la o cana de ceai cu mai multi prieteni: "Daca maine mi-ar cere cineva viata pentru ea, n-as sta o secunda pe ganduri". Apoi izbucni in hohote de ras si o prinse de mana. "Ia zi, urato, si tu ai face la fel?"

Kiki nu raspunse. Nu vorbea prea mult de fel si oricum ura sentimentalismele astea in public. O iubea insa le fel de mult pe Nora doar ca nu stia s-o spuna sau s-o arate cand trebuia.

Daca le-ai fi pus una langa cealalta ai fi jurat ca nu se cunosc. Nora avea mereu zambetul pana la urechi, vorbea tare, gesticuland si glumind in nestire. Kiki vorbea putin si nu zambea niciodata. Avea mereu privirea pierduta si ochi umezi ca si cand ar fi izbucnit in  plans in orice moment. Erau firi total diferite si totusi suflete pereche. Prietenia lor era mai presus de cuvinte, mai presus de orice lucru lumesc.

Stateau acum pe terasa blocului intinse pe spate si nu-si vorbeau. Kiki privea cerul cu ochii inchisi. Asa facea mereu.. zicea ca isi poate imagina fiecare norisor in parte. Si dupa ce facea asta, incepea sa se joace cu ei si sa-i modeleze dupa bunul plac. Se trezea modeland in gol si incepea sa rada.

- Nu-mi plac nici norii azi!Nu-mi mai place nimic...

- Norii sunt frumosi azi, Kiki...

- Fara el si norii sunt urati... Soarele nu mai straluceste la fel. Fara el nimic nu e cum trebuie sa fie...

- Ei, da.. Ce are a face el cu soarele si norii? 

- El a schimbat tot... Si viata mea si soarele si norii si luna.. Totul graviteaza in jurul lui.

- Vai, Kiki, ma sperii.. Ti-am zis sa dai dracu romanele alea de dragoste ce iti imbolnavesc mintea.. Haide, hai inauntru, sa bem ceva!

- Stii, ma gandeam sa...

- Nu te mai gandi deloc.. Hai inauntru!

Se ridica repede ca o mama grijulie si o ajuta sa coboare treptele.

Cara cu ea povara acestei povesti de dragoste de ani buni. La un moment dat simtea ca e deja povestea ei. Kiki impartasea cu ea fiecare fior, fiecare lacrima... Ar fi vrut sa-i spuna cumva ca nu mai poate, ca nu mai suporta sa o vada asa. Ii era  foarte greu sa opreasca lupta asta acum. O purtase cu ea ani la randul si acum parea cel mai greu de depasit. Ar fi dat orice sa se trzeasca dimineta si sa o vada pe Kiki zambind si cu o pofta nebuna de viata. Dar cum? Cum sa faca asta? Isi trase patura peste cap si suspina adanc. Macar in noaptea asta sa adorma mai repede si sa n-o mai macine atat gandurile astea blestemate.

Era o dimineata ciudata.Soarele ciocanea usor la geamul camerei, cerand sa fie trase draperiile. Nora se ridica din pat, buimaca de somn si realizeaza ca e singura in toata casa. Gaseste un bilet scris in graba pe perna lui Kiki. "Te astept la cafeneaua din colt, cand te trezesti! "

Isi trage blugii si un tricou, si-a plecat. Alearga pana la cafenea intr-un suflet, lovindu-se de trecatori. Kiki statea la o masa ferita de ochii lumii cu o cana de cafea in maini.

- Vai ce mult ai adormit azi, printesa.. Te-astept de o vesnicie!

- Zi-mi ce e? Ce s-a intamplat? Iar el? Iar nenorocitul ala?

- Nu e nimic, nimic grav, spuse zambind..

- Dar ce e? Ma sperii, zi-mi ce e..

- Ei bine, draga mea, azi incepe viata, stiai? Ce dimineata frumoasa, ce soare.. 

- .....

- Vroiam sa-ti fac cunostinta oficial cu Kiki, noua Kiki. Sa te prezint asa cum se cuvine.Esti incantata, ori ba?

- .....

- Am avut o noapte grea, sa stii. Am avut atatea de ingropat.. Dar mi-a reusit, sa stii. Am facut asa cum imi spuneai tu mereu. Sa pun toate astea intr-o cutie mare de lemn si sa le ingrop. Vai, ce fericita sunt... Sunt mai fericita ca niciodata...

- Nu stiu, nu stiu , ce zici acolo. Dar te iubesc! 

Nora se ridica de pe scaun, face doua piruete si striga cat o tin plamanii:

"Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine!!!"

Fir De Nisip

A fost odata...

Am parul ciufulit, si hainele inca dezordonate. Am avut o noapte grea. Mai simt urme de transpiratie rece pe frunte. Atat a ramas dintr-un somn nelinistit. Acum sunt calma. Zambesc pentru ca soarele ma rasfata de dincolo de draperiile usor fluturate de vant. Ador toamna asta cu soarele lenes care imi mangaie parul si adierea usor melancolica care ma trezeste. Vreau sa mai lenevesc. Imi caut intunericul pilotei si incep sa ma joc.

Am inchis usa asta ciudata si cobor. Nu am nicio tinta, vreau doar sa fac timpul sa zboare, poate reusesc sa zbor cu el. Acelasi soare zambaret ma intampina. Respir liniste. Ma las atrasa de curentii urbani si nu refuz nimic. Ma urc in prima masina fara sa-mi pese de destinatie. Am ochelari de soare inca pentru ca sunt melancolica. Duc dorul verii mele.

A fost odata...o zi frumoasa de toamna.

Per aspera ad astra

- Doua sute de mii! Pentru doua sute de mii care-mi ies la zi nu se merita! Da' plec oricum ... la sfarsitul saptamanii ... bag pula ... pai nu se merita! Ii anunt pe astia ca plec. Imi sun pizda din Anglia sa-mi trimita bani! Da' mi-a mai pus! Imi pune daca ii zic ...
Priveam distant pe geam, studiam Luna care parea foarte aproape de Jupiter si in timp ce il ascultam incercam sa-mi amintesc cine e, ca imi mai era foarte cunoscut! N-aveam nicio idee, dar totul avea un iz ciudat rau, parea ireal. Sa fi fost tatal vreunui fost coleg? Nu stiu ... nu cred ...
- N-are rost frate! Pentru doua sute de mii? Pai azi ce-am facut? Mi-am luat doua pachete de tigari ... ia uite banii ... un cacat! Nu ... sunt cativa care intradevar se descurca, da' astia-s vechi, ii cauta lumea la telefon, sunt cunoscuti ... Pai si eu, cat am fost pe microbuze, autocare ... atunci eram cautat! Ma stiau toti ca sunt bun. Si mai iesea si banu'! Aveam salariu fix, zece milioane, era altceva!
- Clar ...
- Asa ca la sfarsitul saptamanii le zic ca plec si gata. Vorbesc cu pizda sa se duca la Bancpost ... Post Office cum e la ei ... sa-mi puna bani sa am si eu de drum ...
- Foarte tare!
- Pai am mai fost! Am stat cateva luni la o spalatorie ... pai faceam o gramada de bani! O mie cinci sute de lire! Numai ca mai ieseam pe la carciuma, beam de saizeci-saptezeci de lire, mergeam cu taxi-ul, se duceau usor, nu zic. Da' decat la astia! Acum oricum e altceva!
Profit de pauza pe care o face cat opreste la stop si mai trag o privire. Fata ii era din ce in ce mai cunoscuta, insa freza nu! Avea freza batraneasca. Eu mi-l aminteam altfel. Chiar daca nu stiam de cine imi amintesc, stiam ca nu avea freza asta! Si parca nici ochelari ...
- Femeia a plecat in Italia si acolo a ramas! Si mi-a mai luat si copchiii cu ea! Uite asa! Dupa douazeci de ani de casnicie! Si ne-am iubit! Chiar ne-am iubit! Ca sa vezi ... s-a simtit frumoasa si m-a lasat ... a ramas acolo ...
- Copiii sunt mici?
- Baiatul are saptispe ani si fata nouaspe.
- Aha ...
- Eu am patru's doi. Ce, paream mai tanar? si zambeste cu un fel de mandrie, ca sa-i zic asa ...
- Acum ca ma uit mai bine, chiar pareti mai tanar! ii raspund zambindu-i la fel de bizar.
- Na ... plec si eu, ce sa fac? Pai la ce sa stau aici? Sa raman aici pe doua sute de mii?
- Aici, la prima scara. Aveti dreptate, la ce sa stati aici?
- Cinci lei.
- Poftim. Multumesc, o seara buna!
- Mersi si eu. Pa!
- ... bafta!

Mai arunca o ultima privire spre mine si dand din cap pleaca, incet, dar hotarat, spre Jupiter sau Luna ...

Vandal alB

Intalnire cu noi

-Uite o masina de aia as vrea si eu!, spuse batranica cu ochii mici incercand sa vada in departare. -O masina de aia? Rosie? Si ce sa faci cu ea, draga mea?ii raspunse la fel de ghidus batranul de langa ea.                                                                                                                                                           -Cum ce sa fac? Sa o conduc, ii spuse rastit batranica parca asa ar fi parut mai real visul ei.

El ii lua mana si o stranse cu tandrete. Se vedea in acest gest iubirea ce ii lega de atatea decenii. Carliontii lor albi erau jucausi, ca ai unor copii ce se joaca in gluma de-a viata. Erau mici, nici macar garboviti de povara anilor. Mai aveau in suflet licarirea vietii. Mai aveau in ochi o sclipire de speranta. Purtau discutii line, fluide, fara obstacole. Erau impreuna, impartind acelasi crampei de viata. isi aminteau de reusitele lor, se bucurau din nimic, sufereau la vederea unor oameni mai putin fericiti decat ei. Ei de bine de rau se aveau unul pe celalalt. Impreuna reuseau sa faca totul mai usor. 

Ea era putin mai imatura: cerea si astepta ca el sa indeplineasca. Nici macar nu vedea ca el ii indeplinise dorintele inainte de a le rosti. Erau suflete pereche si inca se iubeau. Doar faptul ca erau impreuna mai conta. Toate celalalte se risipisera in negura vremii.

 

Love (part II)

Vreau sa traversez bariera trasata de dragul meu Vandal alB, si sa prezint dragostea poetic. Vreau sa ii zidesc alta fatada, chiar daca partea rationala a mea e atrasa de teoriile stiintifice. Cred ca imi pot pune amprenta si asupra unei teorii care are in centru "dragostea", fie ea si subreda.

In afara drogurilor ce actioneaza din punct de vedere chimic asupra organismului uman, dragostea e sentiment, e poezie, e muzica, dragostea e arta. Dragostea constituie o baza binescunoscuta a manifestelor artistice. Dragostea e izvorul nesecat de idei, de comportamente si reactii. Dragostea e cauza. Dragostea e muza. Dragostea e inspiratia.

Dragostea e privirea gingasa din zorii zilei, e scancetul de durere inecat, e prisma prin care TU vezi lumea in culori. Dragostea e durere fizica. E dor si suferinta. E doza de nebunie necesara supravieturii. Dragostea e placere. Indragostitul devine astfel hedonist. Dragostea e un sentiment primar, o nevoie a omului. Dragostea e un sentiment pur ce, sadit cu cap, n-are cum sa dea gres. Dragostea e un amalgam de stari iluzorii. E frica, teama, dorinta, speranta, bucurie, tristete. Dragostea e cauza si efectul.

Cu toate astea, cum a evoluat in timp? Adam si Eva au ajuns sa se iubeasca? Maimutele se iubesc cand rad si se joaca? Oamenii pesterilor se iubeau? Plecau in cuplu la vanatoare?Dragostea se contureaza ca experiment in Antichitate.E prea devreme sa fie considerata o cale catre cunoastere. In Evul Mediu exista dragostea cavalerilor. Insa in Renastere omul incepe sa iubeasca. Abia atunci animalul isi da seama ca dragostea e izvorul cunoasterii. Ca dragostea ii asigura necontenit inspiratie si material artistic necizelat. Veti spune ca oamenii REnasterii traiau iluzia dragostei? Cum ar fi putut experimenata altfel noutatea? Monogamia e dragoste, la fel ca si poligamia. Diferenta e ca poligamia e practicata inca la stadiul animalic.

Dragostea are rolul sau in societate. Si l-a castigat in atatea mii de ani. Dragostea, alaturi de alte concepte a dus la autoeducarea individului. A stat la bazele evolutiei. Dragostea insasi e evolutie.

Poezia dragostei mele s-a risipit. Am ramas eu si teoriile stiintifice. La astea ma intorc mereu. Ma bucur ca am cui sa le impartasesc.

LOVE - minimanual

Dragostea? ignorand manualele de specialitate, sfaturile batranilor, parerea lui tonedeff, wikipedia etc. pornim de la premisa ca sunteti de acord ca dragostea e un drog, sau mai bine spus, un cocktail de droguri. bun. cam cum functioneaza? avem subiectul, hmmm.. GOGU. gogu e un om cat se poate de banal, de sex irelevant. avem niste triggere: un sarut pe obraz, o vorba dulce, o apreciere, o imagine frumoasa, dorinta nativa de reproducere, o bere(:P), in functie de viziunea fiecarui gogu asupra dragostei. triggerele declanseaza irigarea creierului cu droguri, diferand in compozitie procentuala si cantitate pe masura ce trece timpul. rezultatul unui cocktail de droguri este de obicei un cocktail de efecte ... de sentimente. cam asta ar fi perceptia primara a dragostei. deci dragostea e o iluzie. hmmm.. discutabil... sa aprofundam... punct si de la capat:.

il avem pe NELU, sau nela pentru a nu lasa o impresie gresita :P, care experimenteaza la randul sau o serie de triggere. rezultatul este similar celui de mai sus... acum ii luam pe gogu si pe nela, sau pe nelu si pe goga si ii punem, cum s-ar zice, la un loc. intervin triggere puternice:

conversatie, comunicare, actiuni, aprecierea comportamentului celuilalt, commpatibilitatea caracterelor, pasiuni comune, standarde similare de viata, mi-e sila .. sunt convins ca le identificati singuri.. rezultatul... alte droguri... alte veselii, dar gogu si nela sunt interconectati acum. se iubesc. daca sunt destepti, pot duce aceasta iluzie toata viata. daca sunt ... nepriceputi, vor avea parte de cel mai nasol sevraj! ganditi-va ca dragostea nu se cumpara de la colt de strada (aia nu e dragoste =)) ). gogu si nela NU sunt sortiti unul pentru celalalt! sunt castigatori la loto!

... dar voi stiati toate astea deja, ca sunteti oameni isteti (doar cititi blogul Mayei :) )! ce nu stim noi? de ce functioneaza atat de bine? (ma refer la povestile fericite:)) ) este admisia de neurotransmitatori atat de bine calibrata in urma sutelor de mii de ani de evolutie? este constiinta colectiva care ne ajuta sa interactionam atat de bine? genetica? telepatie? cate putin dinfiecare? sau e ... dragostea?

Vandal alB

Noi doi si stelele

Era o vreme in care credeam in predictiile zilnice. Ii multumesc pe aceasta cale omniprezentului Vandal alB, pentru deschiderea ochilor si teoriile ulterior dezvoltate. Obisnuiam sa imi citesc horoscopul dimineata si sa tin cont de vestile bune. Imi placea sa cred in compatibilitatea zodiilor si cautam cele mai bune combinatii. Am fost o norocoasa sa ma incadrez in una perfecta.

Asta pana intr-o zi cand ideile mi-au fost putin cate putin demolate. Si nu brusc, incet-incet, cu rabdare, obiectiv, cu idei rationale. Si lucrurile astea imi starneau mai mult imaginatia. Mi-am pus mintea la contributie si am conturat teoria noastra.

Soarta indivizilor nu e dictata de stele. Stelele sunt si vor fi mereu in continua schimbare. Horoscopul meu zilnic nu e universal valabil, neatentia face ca el sa se aplice undeva. Ce e intr-adevar serios, e corpusul de trasaturi comune oamenilor. Pentru ca Fecioarele mele dragi sunt meticuloase, realiste, critice, pudice si timide. Pentru ca Taurul meu si mai drag e fascinant si carismatic, sociabil, sincer, cu sentimente profunde, metodic si perfectionist. Pentru ca noi doi impreuna suntem o combinatie excelenta, unica. Si ceea ce ne defineste pe noi, nu sunt horoscoapele marunte, inventiile inocente, ci poate ciclul natural la care suntem supusi de la nastere. Poate suntem asemenea plantelor si viata ne e influentata de sezonul in care luam nastere. Poate asta avem cu totii in comun: o zi de nastere, o luna comuna, un anotimp in comun.

Poate din aceasta cauza suntem unii atat de asemanatori si impratim aceleasi caracteristici.

Poate totul se rezuma la inlantuirea anotimpurilor, fiecare are algoritmul propriu, organismul reactioneaza diferit la factorii externi.

Asta suntem noi, fiinte a caror personalitate e dictata de natura. Hai sa uitam de horoscoapele vagi si sa ne gandim ca suntem unici si traim diferit.

Vechi vs Noi

Mi-am pierdut prietenele cele mai bune in momentul in care am parasit micul oras in care imi construisem visele cu atata maiestrie. Si nu pentru ca drumurile noastre se despartisera brusc, cum ai fi tentat sa crezi, ci pentru ca maturitatea a adus cu ea schimbari iremediabile. Paradoxul se contureaza abia in momentul in care intelegi ca distanta nu a avut niciun amestec in toata dezintegrarea asta.

Ia atunci un grup de 6 fetite, total diferite, ce au co-existat minunat ani intregi, si a caror prietenie e spulberata intr-o perioada mai frumoasa decat tot ce ar fi trait pana atunci. Adauga idei diferite, comportamente si temperamente opuse, presara mandrie si orgoliu nemasurate, amesteca cu naivitate si iese opera noastra de arta. Sau asa ar fi trebuit.

Era placut sa impartim lucuri la 6, devenise deja o obisnuinta. Asta pana in momentul in care nu am mai fost 6. Si de aici incep sa se manifeste acele diferente sesizabile. La un moment dat eram toate protectoare si dependente de celalalte, doar ca asta era semnul nostru adolescentin distinctiv, ulterior masacrat de maturitate, cum era si normal.

A venit momentul schimbarii majore. Am parasit orasul mic, uitand parca de toate lucrurile pe care le aveam in comun. Un sfarsit sec, fara pic de remuscare.

Insa cum e normal, oamenii socializeaza, prietenii se leaga la tot pasul si in cele mai vitrege momente. Asadar, la aproape un an de vaduvie ma bucur de prezenta unor persoane nu mai putin dragi, cu care sunt mandra sa impart din nou la... lucrurile din viata mea. Sunt acum inconjurata de temperamente mai vulcanice, de persoane mai calme, de fete cu cap, ce se bucura de studentie asa cum ar fi trebuit sa ma bucur eu in compania celor vechi. Insa nu mai regret nimic acum. Toate se schimba, doar prieteniile adevarate rezista printre randuri scrise pe caiete de romana sau doar mazgaliturile din timpul seminariilor plictisitoare.

Bun venit in viata mea, fetelor noi. Adio voua, prietenelor vechi.

Marturii

Spune-mi te rog cum e dragostea ta pentru mine! Care e motivul zambetului arogant din zorii zilei.

Spune-mi cu ce intensitate mai traiesti povestea asta de iubire de atata timp. Spune-mi ce te trage mereu la mine, ignorand spatiul si timpul? Spune-mi cum mai sunt visele tale colorate. Spune-mi daca mai sunt protagonista dramei tale. Spune-mi daca se schimba lucrurile in timp, sau daca pe toate le regasesti la fel. Spune-mi daca timpul altereaza dorintele, visele si pe noi.

Spune-mi tot, pentru ca marturiile tale pot dainui secole.

Petit bonhomme

Have a nice day!

M-am ridicat din Infern

Au trecut cele 3 zile de chin. Am avut nevoie de liniste. N-am facut prea multe. Doar am dormit. Mult timp. Acum sunt in convalescenta. Inca am nevoie de liniste. Vreau sa trec peste cel mai condensat chin la care as fi putut fi vreodata supusa.

Simt ca imi revine zambetul tamp in ciuda vremii mohorate. Vor veni ploile. As fi vrut soare si adieri placute, as fi vrut sa ma pierd in Cismigiu o zi intreaga. Cine zice ca nu pot sa fac asta? Exact asta imi propun. Printre treburi administrative asta e zi de plimbare. Am sa-mi iau stafful, pe Vyanna si pe Vandal alB si o sa ne lafaim in frig. Ca doar a venit toamna.

In cinstea unei zile placute.

Hai sa povestim

Incepand din aceasta seara, voi avea invitati. Am chemat la o cafea persoane dragi mie. Si vom sta sa povestim. Fiecare va avea dreptul la o parte a intimitatii mele.

Asadar, Vyanna, Vandal alB si alti cativa prieteni vor posta alaturi de mine ganduri, idei si alte sentimentalisme cu efect purificator.

Sa vedem ce iese. Va astept!

Cad in Infern

Timp de trei zile ma voi afla in Infern. Voi indura cu stoicism tensiunea, relativitatea timpului si nervii acumulati. Voi trai cele mai comprimate zile din viata mea si cu cele mai intense activitati. Urasc perioada asta. Pana atunci imi pastrez calmul. Mai sunt 20 de ore. 

Let's get started!

Cum am petrecut inceputul lumii

Inceputul lumii mele s-a produs acum 2 zile. Am avut parte de cele mai frumoase cadouri, cele mai importante si apropiate persoane si cele mai dulci amintiri . Am primit cele mai frumoase si emotionante urari, am fost in gandul  multor persoane apropiate si mi-am amintit ca sunt un om norocos si iubit. 

In rest...totul a decurs dupa tiparul unui nou inceput. Un nou prefix, noi dorinte, noi vise de indeplinit, noi targeturi de atins, noi sperante, buna dispozitie si un bagaj mai mare de energie si rabdare.

Am petrecut in cel mai frumos mod cu putinta printre factori perturbatori. Am fost cea mai fericita in universul meu mic. Am in suflet doza proaspata de fericire. 

Multumesc voua!

Lista de dorinte

Vreau sa-mi recastig entuziasmul azi si sa nu ma acapareze timpul. Vreau zambetul imbatranit inapoi sa ma pot bucura de el. Vreau sclipirea aurie a ochilor mei tomnatici. Vreau intelepciunea pragului meu. Vreau gandurile bune aducatoare de optimism. 

Nu vreau multe. Vreau liniste si bucurie. Mulltumesc( in speranta ca imi veti indeplini dorintele).

Universul meu finit...

A luat nastere ca orice alt Univers. Un Big Bang la scara redusa insa cu aceleasi efecte si consecinte. Ce era diferit insa era spatiul limitat umplerii cu praf stelar. Un spatiu tetracameral ciudat. Si totusi nimic nu statea in fata fortelor ce dirijau extinderea. Totul se dilata. Era momentul meu 0. Nu aveam  concepte sa descriu senzatia. Acum e gata. E liniste in universul meu. Toate isi urmeaza cursul natural. Toate se invart in jurul aceluiasi lucru: CENTRUL UNIVERSULUI MEU FINIT.

Paradox

M-am intors in orasul meu infernal. M-am intors la linistea mea. La lucrurile mele lasate intr-un apartament mic, la hainele prafuite, la patul comfortabil. M-am regasit asa cum eram inainte sa plec: mai vioaie, mai deschisa, mai calma, mai odihnita, mai indragostita. Imi traiesc paradoxul de a ma fi regasit in orasul pierderilor. Am un zambet tamp. Sunt iar fericita!

Telegrama

Nu am chef azi. Plec. Ne vedem in curand.

...

Pentru ca nu vreau sa-mi termin seara intr-un ton trist, prefer sa-ti marturisesc ca sunt foarte mandra azi! Mandra de tine, mandra de mine, si cea  mai mandra de noi! Te apreciez foarte mult, si in zile ca astea imi dai seama! Sunt atat de mandra incat nu stiu cum sa-ti mai zic. Vreau sa-ti demonstrez, sa-ti soptesc la infinit, sa te fac sa crezi! Stii ca sunt sincera, si mereu ma asculti...da parca uneori uiti lucurile astea! De asta vreau sa-ti amintesc mereu ca esti mandria mea si niciun esec nu va schimba asta!

Noapte buna, mandrule! :))

Tinerii gandesc. Punct!

Am dat peste un articol care mi-a taiat respiratia! Acesta este semnat de un tanar de 22 de ani, si contureaza foarte realistic societatea in care traieste. Ceea ce mi-a atras atentia insa, nu este articolul in sine, ci comentariile semnate probabil de oameni frustrati ce inca neaga realitatea in care traiesc.

Tanarul, vorbeste foarte deschis despre societatea in care traieste! Trista societate in care traieste. Pentru maturitatea de care da dovada este de cele mai multe ori apreciat, felicitat, incurajat. A fost insa de ajuns de un singur om care sa devina sceptic in privinta varstei tanarului pentru ca lucurile sa se schimbe( n.r: 22 de ani).

Sa se schimbe in ce? Domnul respectiv acuza tineretul in mod direct de lipsa de maturitate si de responsabilitate. Poate de accea si sunt atat de intigrata. Nu as fi vrut sa dezbat polemici de acest gen pe blogul meu cel dragut, insa "tristetea" mi-a pus capac. Sunt revoltata ca oamenii inca refuza sa creada ca tinerii ce au venit din spate sunt lipsiti de maturitate si responsabilitate la o asemenea varsta! Deschideti ochii oameni buni si recunoasteti valori!

Si nu neg acum ca societatea romaneasca are un procent foarte mare de analfabetism. Nu neg ca in Romania zilelor noastre populatia rurala nu are acces la informatie. Nu neg ca pustilor de 7 ani le este refuzat inca dreptul la educatie. DA, este o situatie reala.

Insa ce ar fi sa ne gandim la restul populatiei urbane, care nu a inflorit in urma educatiei nemaipomenite din tara asta. Ce-ar fi daca ne-am gandi la adolescentii care au avu acces la informatie din timpul formarii personalitatii. Ce-ar fi sa ne gandim la o generatie ca a mea, care nu foloseste internetul doar pentru a chatui.

Daca ar deschide ochii, oamenii nu ar vedea doar studenti absolventi de facultati particulare ce-si flutura diplomele obtinute cu sudoarea fruntii. Poate ar vedea si adulti maturi ce au reusit sa analizeze realistic societatea inainte de vreme.

Poate au stiut sa foloseasca modernitatea cu cap si sa devina cetateni de onoare ai acestei tari decazute. Dar cine ii apreciaza pe ei, tinerii ce s-au zbatut sa traiasca intre inculti? Altii decat noi.

Dar daca oamenii neaga si existenta acestor fapturi, incotro ne indreptam? Lasati valorile autoeducate sa-si vada de drum, lasati-i sa-si vada visurile implinite in alta parte. Pentru ca inca aveti cu ce va mandri : cu puterea comunista pe care o tot aplaudati ca la o sarbatoare nationala de 23 august!

Felicitari! Sunteti pe drumul ce bun!

Un pic de timp pentru mine

Am nevoie de o zi libera.

O pauza, o zi de liniste si relaxare. Vreau altceva decat foi scrise in nestire, taste zgomotoase, un telefon sunand din cand in cand, Sex and the city, o cercetare continua a tvului, timp petrecut in casa, vreme mohorata sa ma condamne mai mult la lenevie. Vreau sa uit de curatenie si cumparaturi. Vreau timp pentru mine. Vreau aer si iarba verde. Vreau munti si mare. Vreau vacante infinite. Refuz sa ma reintegrez in cotidian. Vreau o zi pentru mine in care sa fac lucruri obisnuite facute de fete simandicoase. Vreau sa am parte de activitati mai placute.

Vreau o zi relaxa(n)ta! Multumesc!

:D

Iti pregatesc o surpriza...Get ready!

Hai, accepta-ma!

Accepta-ma. Cu toate bunele si relele, cu toate calitatile si defectele, cu toate toanele si mofturile, cu toate ideile absurde, cu toate rautatile si ironiile, cu toate insistentele inutile, cu toata bunatatea, cu toate zambetele din zorii zilelor, cu toata secretomania, cu toata nebunia,  cu ochii plictisiti, cu sinceritatea, cu dualitatea, cu razgandirea permanenta, cu memoria ce are scapari uneori, cu frica, cu mandria si orgoliul nemasurabile, cu tandretea, cu privirea spasita. 

Accepti?

Adio, ne vedem in 13 zile!

DA. Ne vedem in 13 zile. Mai entuziasmati,  mai curiosi, mai indragostiti, mai insetati unul de celalalt, mai relaxati, mai alintati, mai calzi, mai voiosi, mai dulci, mai copilarosi, mai tandri, mai iubareti.

Ne vedem in 13 zile. In exact 13 zile! 

...

Nu mi-am inchipuit niciodata ca vacanta perfecta se va desfasura in alt cadru deca la mare. Iubesc marea. Iubesc soarele si valurile, si firele agresive si fierbinti de nisip. Iubesc scoicile taioase care-mi maseaza talpile obosite. Iubesc aerul rasaritului si prima raza de lumina.

Despre vacanta mea minunata nu cred ca pot scrie. Ma solicita prea mult fiecare amintire tatuata pe peretii celor 4 camarute strabatute de sange. E genul de amintire pe care vrei din tot sufletul sa o tii minte de la capat la coada. Fara sa omiti cele mai neimportante lucruri.  Vrei sa se deruleze la nesfarsit ca un film in care tu esti actorul principal.

Si asa iti amintesti de cele mai obositoare nopti din vacanta minunata. Si asta nu pentru ca ai petrecut pana-n zorii  zilei uitand de tine , cum poate ai fi facut-o in tinerete.  Ci pentru ca ai descoperit o altfel de viata, o alta distractie, o alta ambianta.  Ai descoperit locul pe care il stii de copil,  altfel.  Si precis nu el e schimbat.  Poti sa  vezi acum viata matura la care ai visat.  Fara limite, fara regululi. Iti irosesti secundele cum vrei.  De la zile insorite dar lenese, la rasarituri grabite, la nopti fascinante pe malul marii doar privind constelatii pe care le deslusesti sub indrumarea LUI. Sunt cele mai simple lucruri cele care te fac fericit.

Am trait cea mai intensa perioada din viata mea.  Am visat cum poate de mult n-am mai facut-o.  Am ras si m-am bucurat de clipele-mi de libertate.  Am reconstruit decorul pentru a-mi satisface dorintele.  Si a iesit minunat.  Am luat cea mai inteleapta decizie cand am hotarat cum sa-mi petrec vacanta.

Multumesc.

Finally! I dared...

So...Let's start it.

Fara prea multe lucruri de impartasit, sunt eu insami in cautarea lucurilor noi pe care as vrea sa le asimilez. Acum , observ cat de greu imi e sa astern cuvinte. Nu sunt de felul meu un om care vorbeste mult (din punctul asta de vedere parca n-as fi o femeie care tre' sa-si faca norma de cuvinte pe zi), dar parca acum e si mai greu.

Asadar...cine sunt eu? O tanara speranta a zilei de maine (vreau sa cred), ce-si traieste modernitatea la maxim. Profit de viata-mi trecatoare cum pot mai bine, fara regrete si resentimente.

Cum par eu? Prietena rationala gata sa te sfatuiasca oricand. Persoana tacuta, care-si exprima ideile doar in mediul ei si atat.  

De ce imi fac blog? Poate pentru ca viata mea acum trece fara sa o constientizez la maxim. Vreau sa am fiecare amintire vie pastrata in vreun fel, sa pot retrai ulterior orice prostie impartasita.

Cred ca m-am lasat prea mult asteptata :)). Acum sunt aici, gata sa-mi pastrez amintirile.