-Uite o masina de aia as vrea si eu!, spuse batranica cu ochii mici incercand sa vada in departare. -O masina de aia? Rosie? Si ce sa faci cu ea, draga mea?ii raspunse la fel de ghidus batranul de langa ea. -Cum ce sa fac? Sa o conduc, ii spuse rastit batranica parca asa ar fi parut mai real visul ei.
El ii lua mana si o stranse cu tandrete. Se vedea in acest gest iubirea ce ii lega de atatea decenii. Carliontii lor albi erau jucausi, ca ai unor copii ce se joaca in gluma de-a viata. Erau mici, nici macar garboviti de povara anilor. Mai aveau in suflet licarirea vietii. Mai aveau in ochi o sclipire de speranta. Purtau discutii line, fluide, fara obstacole. Erau impreuna, impartind acelasi crampei de viata. isi aminteau de reusitele lor, se bucurau din nimic, sufereau la vederea unor oameni mai putin fericiti decat ei. Ei de bine de rau se aveau unul pe celalalt. Impreuna reuseau sa faca totul mai usor.
Ea era putin mai imatura: cerea si astepta ca el sa indeplineasca. Nici macar nu vedea ca el ii indeplinise dorintele inainte de a le rosti. Erau suflete pereche si inca se iubeau. Doar faptul ca erau impreuna mai conta. Toate celalalte se risipisera in negura vremii.
0 comments:
Trimiteți un comentariu