Visare

Hai...sa vedem viata mai colorata decat anotimpul asta mofturos, sa facem mai mult ce vrem noi si mai putin ce vor ceilalti sa facem, sa pictam decorul dupa bunul nostru plac, ignorand normele si legile culorilor, sa construim din plastilina oamenii perfecti pe care ii vrem in jurul nostru si sa ii asezam pe un raft de unde sa ne priveasca. Hai sa completam cercurile ce ne unesc vietile si sa punem accentul pe acea perfectiune a lor. Hai sa constientizam detasarea atat de benefica noua si sa ne bucuram de lucrurile noastre marunte. Hai sa schimbam prioritati si dorinte in functie de criterii mai simple. Hai sa traim simplu viata noastra, fara sa o complicam cu factori perturbatori. 

Hai...sa visam!

Suntem noi doi in salbaticia unei camere pustii. Reusim sa umplem pustietatea cu umbre. Avem focul intre noi. E un foc slab, batut de vant, spulberat de timp. Suntem fascinati de umbrele ce prin miscarea lor prind culori. Urmarim vise si ne lasam condusi in departare. Suntem noi doi si sunetele armonioase ce alcatuiesc linistea. Visam si ne jucam cu umbrele ce fura identitati : ochi mari, zambet larg si fericire. Asa suntem si noi, asa sunt si umbrele noastre. 

Fericiti si atat.

Historia de un amor

...pentru ca fiecare amintire se coreleaza cu o melodie. Si pentru ca asa se scriu povestile de dragoste.

Siempre fuiste la razon de mi existir, adorarte para mi fue religión..

...

Si-a aprins Dumnezeu tigara, iar scrumul s-a facut LUMEA.

Luni dimineata...prea...prea...prea...

N-au trecut nici 2 ore de cand sunt treaza. Ma aflu totusi intr-un amfiteatru mai mult gol bucurandu-ma de libertatea ideilor unui om in varsta.

M-am trezit usor, fara sa am macar timp sa ma dezmeticesc. M-am aruncat in haosul stradal, angajandu-ma ca martor social: un autobuz prea plin, prea pestrit si prea mult lexic plutind in jurul meu, oameni prea agresivi la prima ora a diminetii. Eu imi respectam insa angajamentul: ma bucuram de subiectii analizei. Cu stupoare aflu ca nu generatia mea e raspunsul problemelor actuale. Prea putini sunt rasariti. Imi afisez zambetul tamp si larg de revelatie si imi continui dimineata somnoroasa in lipsa unei cafele aburinde. Pot doar sa ma bucur in sinea mea ca nu sunt un alt anonim orasenesc, fara sa renunt la modestia-mi caracteristica.

Sunt in intarziere si imi caut timp sa spun STOP panicii. Azi hotarasc sa fie o zi libera. M-am bucurat de un weekend prea minunat sa vreau sa-l inchei. Cred ca saptamana asta va fi una libera fara sa renunt la obligatiile formale ale vietii mele prea putin monotone.

Astept sa ma intorc cu acelasi autobuz, in care ma voi angaja in acelasi rol de martor care ma face intr-un fel activa social.

E o zi prea buna azi.

Intalnire cu iarna

Ne-am intalnit azi cand ma aflam in drum spre casa. Fara sa ii vad ochii tristi si reci, ii simteam respiratia in ceafa. Ma urmarea sfios, incercand parca sa ma faca atenta, sa ma smulga din visele mele colorate. Devenea usor-usor brutala. Venea din ce in ce mai aproape, pentru ca mai apoi sa plece si sa ma faca sa cred ca e o iluzie. Ajunsesem sa ii adulmec mirosul. Abia atunci mi-am dat seama ca nu glumeste. Vrea sa isi intre in drepturi si sa iasa din anonimat. Sper sa mai zaca pana sa-si dea jos masca. Acum o aud la geamuri. Arunca rafale sperand sa imi atraga atentia si sa ii deschid. Ma prefac in continuare ca e desprinsa din imaginatia mea si o ignor. Poate pleaca. Sau poate ma ocoleste maine in drum spre scoala. 

Duminica dimineata

Eram amandoi intr-un troleu obositi si putin ingandurati. Era atat de multa liniste, desprinsa parca din alta vreme. Si totusi noi aveam cadrul perfect pentru a ne desfasura jocurile inocente. Zambeam in ciuda vremii mohorate si a aerului greoi. Eram neatenti si ne pierdeam usor printre calatori. Doar chipurile alea zbarcite de griji a celor din jur ne mai atrageau atentia. Dar  noi ne distram. Aveam fruntile descretite si ne puteam bucura de decorul gol. Ne jucam. La fel cum am facut-o aseara si alaltaseara si in ziua precedenta. Ne jucam cu niste cuvinte dezgolite si radeam haotic in linistea aia. Era placut ca nu atrageam atentia. Poate doar lu nenea' ala mic si plictisit care ne controla biletele. Lui ii paream suspecti. Pacat ca nu ne-a prins. Poate data viitoare.

Am ras in continuare. Cred ca ii adanceam suspiciunea. Dar bucuria noastra era naiva si avea un iz placut. Ne distram unul cu altul. Mai grea a fost asteptarea. Dar a trecut. Am ramas iar noi doi si acum o surpriza placuta, facuta special sa ne insenineze zilele gri de toamna. Ne intoarcem agale,  mai voiosi, la fel de inocenti in discurs, bucurandu-ne de traficul normal. A disparut linistea dumincii dimineata. Acum e o alta zi bifata in calendarul tuturor.

Duminica, Luni, Marti, Miercuri...

Noi doi si stelele (part II)

-E ca un 4 intors! ii spusesem incercand sa deslusec forma ciudata pe care o admiram de ceva vreme.

-Parca aduce mai mult cu un W. Uite, priveste marginile, imi raspunse cu o siguranta debordanta.

-Am sa o caut. Sunt curioasa ce e.

Am deschis programul nostru special si am cautat. Am introdus datele secrete, ca pe niste coduri pastrate cu sfintenie. Am schimbat setari, am calculat probabilitati, am suprapus scheme si a iesit. Nici macar nu a fost atat de greu. Raspunsul fusese atat de usor de gasit datorita pasiunii ce ne unea. Satisfactia era uriasa. Ne dadeam seama ca eram novici ce se bucurau de un succes important. Descoperirea a condus la altele cel putin la fel de importante.

Imi mai amintesc doar ca eram intinsi pe iarba, orientati spre nord. Deasupra noastra se ducea un razboi. Aveau loc schimbari la tot pasul. Stiu ca am petrecut mult timp asa. Era o liniste apasatoare. Toate lucurile celalalte ramaneau in ceata, ajunsesem sa fim hipnotizati de spectacolul dat doar pentru noi.

As vrea sa gasesc mereu timp pentru astfel de momente. Sunt lucruri care ma fac fericita si asta o datorez lui. Pana atunci astept iar momentul in care ma voi cufunda in iarba orientata spre Nord.

Au revoir

Am ajuns in momentul in care inchid usa dupa oaspetii mei. Stau in prag si le fac cu mana, aruncadu-le un ultim zambet. Nici macar nu imi amintesc daca le-am spus ce placere mi-a facut sa ii am ca invitati, insa stiu sigur ca au realizat asta, sunt persoane care ma cunosc. Le multumesc in gand si astept cu nerbadare o data viitoare. Asta daca va mai fi una...

Multumesc dragilor.

Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine..

- O sa fie bine, o sa vezi...

- ...

- O sa vezi, Kiki, o sa vezi...

Dar nici macar Nora nu credea toate astea. Erau incurajari spuse printre lacrimi inghitite. Nu era momentul sa planga, nu acum. Ar fi fost cel mai nepotrivit moment din lume sa faca asta tocmai acum, gandea ea. Kiki era cea mai buna prietena a ei.Se stiau inca din primul an de facultate si impartisera ani la rand aceeasi camera de apartament, acelasi pat, aceleasi bune si rele. Nora fusese mereu acolo la momentul potrivit si jucase pe rand rolul de mama, sora si prietena. Ar fi facut totul pentru Kiki. Chiar spusese la un moment dat pe cand se adunasera la o cana de ceai cu mai multi prieteni: "Daca maine mi-ar cere cineva viata pentru ea, n-as sta o secunda pe ganduri". Apoi izbucni in hohote de ras si o prinse de mana. "Ia zi, urato, si tu ai face la fel?"

Kiki nu raspunse. Nu vorbea prea mult de fel si oricum ura sentimentalismele astea in public. O iubea insa le fel de mult pe Nora doar ca nu stia s-o spuna sau s-o arate cand trebuia.

Daca le-ai fi pus una langa cealalta ai fi jurat ca nu se cunosc. Nora avea mereu zambetul pana la urechi, vorbea tare, gesticuland si glumind in nestire. Kiki vorbea putin si nu zambea niciodata. Avea mereu privirea pierduta si ochi umezi ca si cand ar fi izbucnit in  plans in orice moment. Erau firi total diferite si totusi suflete pereche. Prietenia lor era mai presus de cuvinte, mai presus de orice lucru lumesc.

Stateau acum pe terasa blocului intinse pe spate si nu-si vorbeau. Kiki privea cerul cu ochii inchisi. Asa facea mereu.. zicea ca isi poate imagina fiecare norisor in parte. Si dupa ce facea asta, incepea sa se joace cu ei si sa-i modeleze dupa bunul plac. Se trezea modeland in gol si incepea sa rada.

- Nu-mi plac nici norii azi!Nu-mi mai place nimic...

- Norii sunt frumosi azi, Kiki...

- Fara el si norii sunt urati... Soarele nu mai straluceste la fel. Fara el nimic nu e cum trebuie sa fie...

- Ei, da.. Ce are a face el cu soarele si norii? 

- El a schimbat tot... Si viata mea si soarele si norii si luna.. Totul graviteaza in jurul lui.

- Vai, Kiki, ma sperii.. Ti-am zis sa dai dracu romanele alea de dragoste ce iti imbolnavesc mintea.. Haide, hai inauntru, sa bem ceva!

- Stii, ma gandeam sa...

- Nu te mai gandi deloc.. Hai inauntru!

Se ridica repede ca o mama grijulie si o ajuta sa coboare treptele.

Cara cu ea povara acestei povesti de dragoste de ani buni. La un moment dat simtea ca e deja povestea ei. Kiki impartasea cu ea fiecare fior, fiecare lacrima... Ar fi vrut sa-i spuna cumva ca nu mai poate, ca nu mai suporta sa o vada asa. Ii era  foarte greu sa opreasca lupta asta acum. O purtase cu ea ani la randul si acum parea cel mai greu de depasit. Ar fi dat orice sa se trzeasca dimineta si sa o vada pe Kiki zambind si cu o pofta nebuna de viata. Dar cum? Cum sa faca asta? Isi trase patura peste cap si suspina adanc. Macar in noaptea asta sa adorma mai repede si sa n-o mai macine atat gandurile astea blestemate.

Era o dimineata ciudata.Soarele ciocanea usor la geamul camerei, cerand sa fie trase draperiile. Nora se ridica din pat, buimaca de somn si realizeaza ca e singura in toata casa. Gaseste un bilet scris in graba pe perna lui Kiki. "Te astept la cafeneaua din colt, cand te trezesti! "

Isi trage blugii si un tricou, si-a plecat. Alearga pana la cafenea intr-un suflet, lovindu-se de trecatori. Kiki statea la o masa ferita de ochii lumii cu o cana de cafea in maini.

- Vai ce mult ai adormit azi, printesa.. Te-astept de o vesnicie!

- Zi-mi ce e? Ce s-a intamplat? Iar el? Iar nenorocitul ala?

- Nu e nimic, nimic grav, spuse zambind..

- Dar ce e? Ma sperii, zi-mi ce e..

- Ei bine, draga mea, azi incepe viata, stiai? Ce dimineata frumoasa, ce soare.. 

- .....

- Vroiam sa-ti fac cunostinta oficial cu Kiki, noua Kiki. Sa te prezint asa cum se cuvine.Esti incantata, ori ba?

- .....

- Am avut o noapte grea, sa stii. Am avut atatea de ingropat.. Dar mi-a reusit, sa stii. Am facut asa cum imi spuneai tu mereu. Sa pun toate astea intr-o cutie mare de lemn si sa le ingrop. Vai, ce fericita sunt... Sunt mai fericita ca niciodata...

- Nu stiu, nu stiu , ce zici acolo. Dar te iubesc! 

Nora se ridica de pe scaun, face doua piruete si striga cat o tin plamanii:

"Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine!!!"

Fir De Nisip

A fost odata...

Am parul ciufulit, si hainele inca dezordonate. Am avut o noapte grea. Mai simt urme de transpiratie rece pe frunte. Atat a ramas dintr-un somn nelinistit. Acum sunt calma. Zambesc pentru ca soarele ma rasfata de dincolo de draperiile usor fluturate de vant. Ador toamna asta cu soarele lenes care imi mangaie parul si adierea usor melancolica care ma trezeste. Vreau sa mai lenevesc. Imi caut intunericul pilotei si incep sa ma joc.

Am inchis usa asta ciudata si cobor. Nu am nicio tinta, vreau doar sa fac timpul sa zboare, poate reusesc sa zbor cu el. Acelasi soare zambaret ma intampina. Respir liniste. Ma las atrasa de curentii urbani si nu refuz nimic. Ma urc in prima masina fara sa-mi pese de destinatie. Am ochelari de soare inca pentru ca sunt melancolica. Duc dorul verii mele.

A fost odata...o zi frumoasa de toamna.

Per aspera ad astra

- Doua sute de mii! Pentru doua sute de mii care-mi ies la zi nu se merita! Da' plec oricum ... la sfarsitul saptamanii ... bag pula ... pai nu se merita! Ii anunt pe astia ca plec. Imi sun pizda din Anglia sa-mi trimita bani! Da' mi-a mai pus! Imi pune daca ii zic ...
Priveam distant pe geam, studiam Luna care parea foarte aproape de Jupiter si in timp ce il ascultam incercam sa-mi amintesc cine e, ca imi mai era foarte cunoscut! N-aveam nicio idee, dar totul avea un iz ciudat rau, parea ireal. Sa fi fost tatal vreunui fost coleg? Nu stiu ... nu cred ...
- N-are rost frate! Pentru doua sute de mii? Pai azi ce-am facut? Mi-am luat doua pachete de tigari ... ia uite banii ... un cacat! Nu ... sunt cativa care intradevar se descurca, da' astia-s vechi, ii cauta lumea la telefon, sunt cunoscuti ... Pai si eu, cat am fost pe microbuze, autocare ... atunci eram cautat! Ma stiau toti ca sunt bun. Si mai iesea si banu'! Aveam salariu fix, zece milioane, era altceva!
- Clar ...
- Asa ca la sfarsitul saptamanii le zic ca plec si gata. Vorbesc cu pizda sa se duca la Bancpost ... Post Office cum e la ei ... sa-mi puna bani sa am si eu de drum ...
- Foarte tare!
- Pai am mai fost! Am stat cateva luni la o spalatorie ... pai faceam o gramada de bani! O mie cinci sute de lire! Numai ca mai ieseam pe la carciuma, beam de saizeci-saptezeci de lire, mergeam cu taxi-ul, se duceau usor, nu zic. Da' decat la astia! Acum oricum e altceva!
Profit de pauza pe care o face cat opreste la stop si mai trag o privire. Fata ii era din ce in ce mai cunoscuta, insa freza nu! Avea freza batraneasca. Eu mi-l aminteam altfel. Chiar daca nu stiam de cine imi amintesc, stiam ca nu avea freza asta! Si parca nici ochelari ...
- Femeia a plecat in Italia si acolo a ramas! Si mi-a mai luat si copchiii cu ea! Uite asa! Dupa douazeci de ani de casnicie! Si ne-am iubit! Chiar ne-am iubit! Ca sa vezi ... s-a simtit frumoasa si m-a lasat ... a ramas acolo ...
- Copiii sunt mici?
- Baiatul are saptispe ani si fata nouaspe.
- Aha ...
- Eu am patru's doi. Ce, paream mai tanar? si zambeste cu un fel de mandrie, ca sa-i zic asa ...
- Acum ca ma uit mai bine, chiar pareti mai tanar! ii raspund zambindu-i la fel de bizar.
- Na ... plec si eu, ce sa fac? Pai la ce sa stau aici? Sa raman aici pe doua sute de mii?
- Aici, la prima scara. Aveti dreptate, la ce sa stati aici?
- Cinci lei.
- Poftim. Multumesc, o seara buna!
- Mersi si eu. Pa!
- ... bafta!

Mai arunca o ultima privire spre mine si dand din cap pleaca, incet, dar hotarat, spre Jupiter sau Luna ...

Vandal alB