Am fost dintotdeauna o persoana reticenta la lucrurile noi din viata mea. Ca urmarea a constientizarii acestui lucru deloc placut, am hotarat sa fac un experiment pe propria-mi piele, si anume sa incep o saptamana "DA", in care raspunsurile mele la toate intrebarile si provocarile sa fie DA!
Cum am adus un coltisor de mare la mine acasa? Simplu!
Noi doi, avem un program de somn total atipic. Dormim atat de ciudat, de parca nu am vrea sa ne trezim la timp pentru a petrece timp impreuna.
Buuun...avand in vedere cele spuse mai devreme, vom incepe aceasta noua etapa prin a va aduce si voua la cunostinta recentele evenimente din vietile noastre anoste.
Cuprinsa fiind de schimbarile petrecute in ultimul timp, simt o nevoie acuta sa fac curatenie totala in viata mea. Ma gandeam ca schimbarile vor fi vizibile in acest spatiu prin atitudinea mea.
Gata! S-a terminat. Ne-am scuturat pe maini, ne-am spalat de albastru clar si am pornit la drum. O schimbare, un nou inceput, un camin, acasa...numeste-l cum vrei tu. Cu nuante de albastru in suflet, pornim la drum. Si soarele ne face frumos cu ochiul direct de pe tavan.
Omul isi face fericirea cu mana lui: o decupeaza din hartii colorate, o adapteaza nevoilor si apoi isi impodobeste sufletul cu ea.
Stai!!!
Ramai in fata usii camerei mele, ascuns dupa sticla neclara, incercand sa percepi realitatea mea. Adulmeca fumul viselor mele. Asculta rasetele pline de viata si imagineaza-ti contextul. In zori, priveste rasaritul aprins de la bricheta mea.
Nu ciocani niciodata! Pentru ca asa ai sa-ti spulberi propriul vis.
Stii pentru ce traiesc eu? Pentru viitor! N-am trait niciodata in prezent pentru ca ii urasc izul de fum inecacios. In viitorul meu totul miroase a primavara. Ai crede ca e ireal. Dar viitorul meu a fost mereu parte a realitatii noastre.
Viitorul meu e schimbator. E ca un soft inteligent ce se modifica automat in functie de obstacolele intalnite. As putea sa-i aplic un algoritm.
Uneori viitorul meu e strain de mine. Ne dam intalnire la o cafea si vedem ca avem planuri diferite. El imi pregateste surprize, in timp ce eu vreau lucruri cat mai previzibile. Imi plac lucrurile previzibile. Viata mea a fost dintotdeauna previzibila. Si daca trecutul e asa, prezentul nu mai zic, viitorul trebuie sa se conformeze. Dar uneori viitorul meu e atat de inovator. Parca ar pregati planuri pentru altcineva. Isi ia un avant straniu si se lasa purtat de val. Dar eu...eu ii trasez directii noi:"Nu, nu...asta nu putem face".
Si totusi...ce fac cand noi traim pe axe temporale diferite. Pentru ca eu urasc prezentul si tu urasti viitorul! Ce ne ramane de facut? Vom trai in trecut?
Cand i-am povestit ca imi iubesc viata, se uita la mine cu niste bule deasupra capului. Eram personaje dintr-o banda desenata. Si ii insiram motive banale, le expuneam cu un entuziasm iesit din comun si el doar clatina din cap. Si eu insistam. Si el radea. Si imi imaginam cum ma crede inca un copil care se bucura de cele mai nevinovate lucruri. De asta ma iubeste. Pentru ca pot fi un copil mai reusit decat el, pentru ca ma bucur de cele mai anormale lucuri, pentru ca ma face orice fericita.
Sunt un copil!
Am auzit niste acorduri ale unei melodii nereusite, dar care mi-au amintit de o parte a vietii mele in care imi construiam viata visand. Am trait o perioada plina de incertitudini si vise. Si asta i-o datorez lui. Si cum mereu mi-am corelat amintirile cu melodii, intamplarea a facut sa dau peste o astfel de melodie care sa-mi activeze vechile mele vise.
In seara asta vom vorbi despre lucruri mai serioase, fara sa amintim de stari iluzorii de fericire. In seara asta sunt trista. Patricia, prietena mea cu nume fictiv, e trista si singura. Si a fost singura pana i-am pus astazi o banala intrebare. O intrebare al carei raspuns m-a emotionat pana la lacrimi. Si mi se impaienjaneau ochii a lacrimi, exact cum ii povestisem cu o clipa mai devreme. Si rasul ei trist mi se parea o gluma. Si eu reactionam firesc, fara sa pot sesiza tristetea pe care cu eleganta o masca.
In seara asta nu va mai bate nimeni la usa mea. Si in sufletul meu nu se vor mai auzi pasi grabiti spre usa si nici macar nu voi ingana un zambet de uimire la deschiderea usii. In seara asta camera mea va fi neagra. De un negru dureros. In seara asta nu se va mai auzi holsurubul ala pe parchet si nici macar suspine inecate. In seara asta nu voi mai icni cand voi adormi. In seara asta imi va fi frica de singuratate.
Imbratisarea ta e ca inecul. E strangerea puternica ce imi taie respiratia si imi face inima sa o ia la goana. In urma ei ramane un ocean negru pe care se proiecteaza o urma de lumina din ce in ce mai vaga. Nu vreau sa accept ca fiecare imbratisare are un sfarsit. Pentru ca asta ar insemna ca mor putin cate putin odata cu ele.
Telefon. La multi ani. Zambet. Impacare. Fericire. Dragoste. Ani. Nisip. Valuri. Bere rece. Vant puternic. Poate putin soare. Frisoane. Rasete. Muzica buna. Plete-n vant. Alta bere. Apa. Sare. Rasarit. Apus. Pescarusi. NOI 2.
Imprejurarile din ultima sapamana a facut posibila mutarea lui temporara in apartamentul meu micut si cochet. Cred ca nici nu se putea o indeplinire mai reusita a dorintelor mele. Asa ca L-am sunat cu noaptea-n cap sa-i dau minunata veste. Vesel EL, vesela eu, ecuatia a iesit minunat.
Rareori mi-am imaginat in ce culori se va contura viata mea. Am doua repere de care imi pot aminti acum : imi doream ca rochia mea de mireasa sa fie ca cea a eroinei din clipul November rain (Guns 'n Roses) sau calculam cu anumite erori numarul copiilor pe care i-as avea(deoarece numarul varia de la an la an). Atat. Astea erau singurele linii orientative din viata mea.
Iti amintesti cand ma bucuram nespus ca am la dispozitie o gramada de timp liber? Aproape nu stiam ce sa fac cu el. Mi l-am petrecut aiurea, visand la lucrurile mele utopice, dezobisnuindu-ma de ritmul alert al vietii mele. Si acum ce fac? Caut clipe linistite sa mai apuc sa-mi odihnesc ochii incarcati.
Surpriza! Ea si EL au impreuna un animal de companie. Si animalul nostru, negru si cret, este cuminte si tacut, sta nemiscat (oriunde l-ai atarna) si are mania de a speria lumea din jur la ghiontul LUI. Si incepe sa vorbeasca, dandu-ti ultimele stiri si barfe.
Finally...I'm home! Acasa, in acelasi oras mic, mai acoperit de zapada decat Bucurestiul si mult mai infrigurat. Am petrecut prima noapte in patul meu imens si foarte calduros, visand aiurea povesti cu super eroi. Dimineata lenesa ( mai lenesa decat m-as fi asteptat :) ) a fost rabdatoare cu mine si cu imposibilitatea indeplinirii obligatiilor. M-am plimbat si am inghetat de frig, am povestit si am dat sfaturi, am mancat si m-am simtit bine. Am incurajat persoane dragi si mi-am reluat statutul de acasa - de copil nerasfatat, doar apreciat!
Am asteptat innebunita clipa asta. Mi-am facut bagajele sarguincios, am lasat toate lucrurile in urma aranjate si am plecat la drum fara sa-mi pese de altceva. Am ignorat conditiile meteorologice si toate obstacolele care ar fi putut sa-mi stea in cale. Mi-am luat la revedere de la cunoscuti, am strigat in gura mare ca ma duc acasa sa ma odihnesc si sa-mi incarc bateriile. M-am bucurat nespus si mi-am imaginat cum o sa fie.
Mi-as aprinde o tigara. Sa ma bucur de pacatul viciului si sa suport procese de constiinta. Sa ma revigorez si sa o sting apoi cu ura. Sa o las uitata intr-o scrumiera eleganta, pe un colt de masa de unde sa-mi aminteasca o perioada de ispita.
Acesta este un post sincer. Un post in care cu ochii aproape in lacrimi imi cer scuze. I've been a really bad friend. And I'm sorry!
Buna dimineata, dragul meu!...Am deschis ochii si te priveam! Visai. Si eu eram aproape sa te veghez. Am intins mana. In loc de corpul tau, am atins cearsafurile dezordonate. Nu realizez daca sunt asa pentru ca ai fost acolo vreo clipa, sau doar din cauza somnului meu zbuciumat. Cert e ca mereu am crezut ca esti in dreapta mea. Si te-am imbratisat toata noaptea. Si am cautat caldura bratelor tale. Acum e totul rece. E frig si nu pot sa ma incalzesc.
“ Cual es la causa, mi Damón, que estando
en la lucha de amor, juntos trabados
con lenguas, brazos, pies y encadenados,
cual vid entre el jazmín se ve enredando
y que el vital aliento ambos tomando
en nuestros labios, de chupar cansados,
en medio a tanto bien somos forzados
llorar y suspirar de cuando en cuando?”
“Amor, mi Filis bella, que allá dentro
Nuestras almas juntó, quiere en su fragua
los cuerpos ajuntar también tan fuerte,
que no pudiendo, como esponja al agua,
pasar del alma al dulce amado centro,
llora el velo mortal su avara suerte.”
Acum....trecand la lucuri mai prozaice am sa-mi vars nervii! Nu nervii obisnuiti care ar matura tot din fata mea, ci niste nervi taciti, linistiti fara a da de veste ca exista. Totusi eu sunt convinsa ca sunt undeva ascunsi.
Mi-am descoperit recent pasiunea de a calatori. Si am pus la cale multe detalii pentru a-mi indeplini visele. Incep acum cu un top al locurilor pe care SIGUR le voi vizita.
-Mi-e rau. Ce este dragostea? Dragostea doare?
Am patul gol! Inca nu e tarziu, da ma simt singura! Si e absurd, pentru ca stiu ca si EL, de acolo se gandeste la patul meu comod si la sarutarile din zorii zilelor care nu ma lasa sa dorm si care ma trezesc atat de frumos. Si e una din serile in care imi lipseste. Si as fi vrut sa fie aici la miezul noptii, sa-i pot spune cu toata caldura "La multi ani"! Si ma gandesc cat ador dorul asta nebun care ma face sa respir sacadat! Si uite cum toate lucrurile comploteaza impotriva mea si a dorului meu si ma fac sa imi amintesc si mai mult de el. Si as avea treaba, dar nu pot inceta sa ma gandesc la amintirile alea minunate care ma imbuneaza cand sunt suparata! Si a trecut atat de putin timp...si totusi fizic nu mai pot! Mi-e dor! Si e acelasi dor pe care il simti izvorand si curgand la infinit! Si care te seaca de puteri! Dar e atat de dulce!
