Imprejurarile din ultima sapamana a facut posibila mutarea lui temporara in apartamentul meu micut si cochet. Cred ca nici nu se putea o indeplinire mai reusita a dorintelor mele. Asa ca L-am sunat cu noaptea-n cap sa-i dau minunata veste. Vesel EL, vesela eu, ecuatia a iesit minunat.
Totusi, ce a fost atat de minunat la acest timp petrecut impreuna? Doar noi petrecem mereu timp impreuna!?
Ei bine, lucrurile au stat diferit pentru ca am petrecut timpul intr-un spatiu mai definit decat de obicei: cei patru pereti ai mei, care uneori ma sufoca, lucurile mele imprastiate intr-o ordine dezorganizata, calculatorul meu, filmele mele, muzica mea, mancarea mea, dusul meu, casa mea.
Acum fara a fi egoista si fara a subestima spatiul Lui, m-am simtit acasa. In CASA noastra.
Pe langa tot acest comfort psihic, EL s-a purtat impecabil. Duc dorul imbratisarilor sufocante din timpul noptii, a respiratie linistite in urechea mea, suficienta cat sa verific ca este in spatele meu, a bratelor calde pe care adormeam la filme, a diminetilor in care tragea de mine sa ma trezesc, a serilor in care luam masa impreuna si a reintoarcerile nocturne acasa.
Am fost din nou doar noi si de data asta a fost perfect. Cum va fi atata vreme...
0 comments:
Trimiteți un comentariu